Sunday, March 22, 2009

Absolution - Muse

Mi s-a sugerat azi dimineata cantecul asta si mi s-a lipit de "creieri". Ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

Tuesday, March 17, 2009

O furnica duce-n spate...un univers si jumatate


Am fost la muzeul tehnic de aici din Bergen, care, intr-un mod foarte original se numeste "VilVite"("vreau sa stiu"). Offtopic: Mascota se numeste VilMer("vreau mai mult").
Dar sa revenim. Muzeul acesta e ceva foarte interesant, poti experimenta pe pielea ta lucruri de genul atractia gravitationala pe o bicicleta bine fixata care se invarte in jurul unei axe si tu trebuie sa invingi gravitatia dandu-te peste cap cu bicicleta cu tot.

Dar ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost un microscop, care, atunci cand m-am uitat prin el, nu vedeam decat o multime de pixeli. Am mai dat zoom out si dupa putin timp am vazut ca se contura o mana, si mai departe era desenata o persoana, pe urma am parasit casa in care se afla persoana, apoi Bergen, Norvegia... si inainte sa ma dezmeticesc bine, ajunsesem in Univers.

Asta este unul din acele lucruri mici, care sunt atat de evidente, incat nimeni nu se mai gandeste la ele. Toata lumea stie ca Pamantul este numai una din mai multe planete, ca Universul este nemarginit... dar cat de nemarginit este nemarginit? Si cat de mari suntem noi comparati cu nemarginirea asta?

Unii ar spune: suntem foarte mari. Acesti oameni sunt de obicei cei care se cred indreptatiti sa porneasca razboaie, sa devina dictatori pentru ca se cred ceva mai bun decat ceilalti. Dar cand stai si te gandesti, si faci alt zoom out "reusit" a la Matrix, iti dai seama ca pana si acul de gamalie prin care poate sa treaca proverbiala camila este mai mare decat tine. Vorba celor de la Lacrimosa, "Ich, Mensch, betrete diese Erde, eine Kugel, auf dieser steht ein jeder auf der Spitze" ("eu, om, pasesc pe ascest pamant, o bila, pe care fiecare se afla pe varf"). Cred ca numai in momentul in care nu pierzi acest "detaliu" din ochi, si anume ca nu esti tu buricul pamantului, ca nu se invarte totul in jurul tau si nici nu o sa se opreasca totul cand nu o sa mai fii, poti reusi multe lucruri: ai intelege ca nu ai dreptul sa decizi decat cu privire la viata ta proprie si personala, ca si ceilalti sunt ca tine, adica la fel de liberi; si am scapa si de lucruri care nu servesc decat propriului nostru ego, nefacand un mare serviciu oricui altcuiva.

Ne-am dea seama ca suntem ca niste furnici. Acum nu va ganditi automat la marimea unei furnici, ca reduc omul la ceva mic si neinsemnat. Uitati pentru un moment jumatatea goala a paharului, care e umpluta de fapt cu aer, care de altfel e necesar respiratiei si vietii, ci ganditi-va la cate face o furnica, ganditi-va numai la constructiile lor impresionante. Si, comparat cu infinitul universului, chiar ne-am vedea ca niste furnici de mari, poate chiar mai mici, comparand scala Pamant:Om la Univers:Pamant.

Si totusi, suntem niste furnici asa de norocoase. Pentru ca ne aflam acum si aici. Ganditi-va pentru o secunda, dar ganditi-va cu adevarat, cum ar fi, daca nu ati fi existat niciodata? Sau daca de la o secunda la alta ati muri? De ce v-ar fi dor cel mai mult? Mirosul unei magnolii primavara? Mirosul pe care il aveau toate lucrurile pe care le spala mama si voi va bagati nasul in dulap ca sa-l simtiti? Parfumul persoanei pe care ati sarutat-o prima data? Gustul mancarii preferate? Sirul de amintiri pe care le-ati adunat si pentru care nu s-a descoperit inca unitate de masura care sa-i corespunda, daca ar fi sa-l stocati pe un suport extern, pana si toti terrabytes-ii lumii fiind prea mici pentru a inregistra cu atata claritate imaginea, sunetul si mirosul lor?

Si acum urmeaza partea si mai fantastica: nimeni din inaintasii vostri nu a murit, inainte sa va nasteti voi. Suna paradoxal, dar asa este aici, in lumea capsunilor sarate. Atunci cand s-au nascut inaintasii nostri, s-a nascut si o parte din noi odata cu ei. E un gand cam infiorator sa-ti dai seama, ca daca la un moment dat, intr-o fractiune de secunda, UNUL din ei ar fi facut altceva de cat a facut sau ar fi luat alta decizie decat a luat, ca sa nu mai vorbim de ipoteza in care ar fi murit mai devreme decat a murit cu adevarat, nu am mai fi existat noi. Asta este un alt gand care te face sa te simti si mai furnica. Dar si in acelasi timp, al naibii de norocos. Pentru ca, cine ar vrea sa piarda totul ce a trait pana acum?

Suntem niste furnici ale naibii de norocoase.