Tuesday, September 28, 2010

Redivivus

O vorba veche spune ca "Pauze lungi si dese, cheia marilor succese!". Dar cum eu nu pot fi de acord cu asta in totalitate, m-am decis sa iau numai o pauza lunga. Si sa revin cu forte noi.

Ati avut vreodata impresia ca ati imbatranit subit si dintr-o data cu vreo cativa ani deodata? Si asta pentru ca s-a indeplinit ceea ce va doreati de mult, (la inceput va doreati asta pentru ca o spuneau parintii neincetat si pe urma ati descoperit ca asa sunteti), si anume sa intelegeti, cum a spus-o Faust: Ceea ce tine Pamantul legat, adanc inlauntrul sau? Adica sa intelegeti de ce sunt lucrurile sunt asa cum sunt, de ce unii oameni sunt cum sunt si altii altfel.

Inainte sa ziceti ca am luatul pe drumul psihologiei de balta, ganditi-va. V-ati luat vreodata timpul sa intelegeti lucrurile cu adevarat? De ce e bunica asa buna? De ce e mama asa de nervoasa? De ce ma inteleg bine cu fratele meu si cu copilul vecinului nu vreau sa am nimic de-a face?

Si pentru ca ati vrut sa intelegeti asta, ati lucrat mai mult sau mai putin direct in directia asta. Si, intr-o dimineata, dupa ani, va treziti si dintr-o data si aveti impresia ca v-au cazut ca solzi de peste de pe ochi, ca puzzle-ul din fata voastra tocmai si-a gasit ultima piesa si imaginea e completa.

Ei, idealistii si iubitorii de literatura romantica ar zice: "Ce mumos!" Numai ca pentru mine aici incepe chestia interesanta. Pentru ca, orice descoperire nu e decat un nou inceput.

M-am gandit mult in ultima vreme la ce inseamna de fapt "sa fii mare", "sa fii adult". Nu stiu cum sunt altii, dar eu, cand ma gandesc la tineretea mea - care din fericire nu a trecut de un amar chiar asa de mare de timp - ma ia asa un pic un sentiment solemn, seriozitate si respect de gandul asta. In mintea mea, si cred ca in mintea multora, exista o serie de lucruri pe care trebuie sa le intruneasca o persoana astfel incat sa se spuna despre ea ca este matura.

Numai ca, aici este hiba. In ultima vreme am simtit o mare revolta in mine si un sentiment de nedreptate, pentru ca noua (generatia n) ni se cere (de catre generatia n-1 si n-2) sa fim cu capul pe umeri, responsabili, sa nu mergem prin viata ca gansca prin apa fara sa se "lipeasca" ceva de noi, sa nu trebuiasca omul sa ne spuna ceva de o mie de ori pana sa intelegem. Numai ca am constatat cu mare surprindere ca fix ei sunt cei care nu prea se tin de treaba asta. Uneori trebuie sa le spunem de 1001 de ori pana pricep niste lucruri (si aici nu ma refer de detalii tehnice sau informatice) simple, uita de la mana pan'-la gura. Si in cele mai multe cazuri se dovedeste ca unii inteleg prin a fi matur, posibilitatea sa faca totul ce nu au avut voie sa faca cand erau "mici".

Asa ca am decis sa fac o mica revolta pasnica. Important e sa definesc pentru mine ceea ce este important. Si am ajuns la o concluzie pe cat de simpla, pe atat de complicata: sa ma tin de ceea ce imi doream de la cei mari cand eram mica (sa fie sinceri cu mine, sa nu ma pacaleasca, sa nu vorbeasca urat unul cu celalalt, sa nu se certe - numai ca lucrurile astea sa le aplic la mine), sa nu trec indiferenta pe langa ceea si cei care trec pe langa mine. Un principiu foarte simplu e "Ceea tie nu-ti place, altuia nu face".

Ma apuca dracii cand vad pe cate unii care se eschiveaza si isi gasesc niste scuze puerile pentru lispa lor de hotarare, de interes, de respect fata de celalalt si ceilalti, de respect fata de unele granite nevazute...

Nu devii matur mergand pe strada cu un bat infipt in posterior si imbracand deodata haine de firma si mai stiu eu ce alte conventii pe care societatea noastra le asociaza cu maturitatea.

E al naibii de greu sa treci gandurile si dorintele de copil prin sita formata de valorile si principiile de om matur si la urma sa poti trai respectandu-le.

Nu vreau sa spun ca toti "oamenii mari" sunt niste haotici si habar-nisti, dar ca nu trebuie sa ne sperie cei care sunt asa. Ca si majoritatea celorlalte lucruri, si precum spunea si Captain Planet, eroul copilariei mele - desi eu eram in echipa railor cand ne jucam de-a Captain Planet in curtea scolii si saibele de suruburi foarte mari, de nici nu stiu unde le gasisem, erau inelele cu puteri - "The power is in your hands!"

Monday, November 16, 2009

Pretty please with butterflies...

...and flowers.

Asta e una din vorbele celei mai bune prietene a mele, si daca ar stii ca functioneaza ca argument suprem pentru a ma ruga ceva, as fi in mare bucluc. Dar ce bine ca nu stie, si nici nu va afla vreodata. Si asta pentru ca ea intr-adevar este omul caruia i se potrivesc fluturii si florile, dar nu in stilul flowerpower, ci unul fain, al ei personal.

Insa nu, nu o sa vorbesc despre fluturasi si gaze si alte imagini de genul. M-a dus gandul la altceva, si anume la efectul de fluture. Teoria spune urmatorul lucru:

"The butterfly effect is a phrase that encapsulates the more technical notion of sensitive dependence on initial conditions in chaos theory. Small variations of the initial condition of a dynamical system may produce large variations in the long term behavior of the system."
Dar ea mai spune si:
"The phrase refers to the idea that a butterfly's wings might create tiny changes in the atmosphere that may ultimately alter the path of a tornado or delay, accelerate or even prevent the occurrence of a tornado in a certain location. The flapping wing represents a small change in the initial condition of the system, which causes a chain of events leading to large-scale alterations of events."

Daca v-au speriat termenii precum: teoria haosului, sistem dinamic si altele de genul, nu va impacientati. Putintica rabdare.

Vara asta am avut ocazie sa plec la CERN, in Elvetia, acolo unde se afla LHC si se pune la cale sfarsitul lumii. Oare am contribuit si eu cu ceva? Nu prea cred ca am eu bafta asta. Distrugatoare mica ce sunt eu, ce nu cred in teorii conspirationiste. Excursia asta a fost in cadrul unui curs de vara de 10 zile legat de fizica, ce urma sa ne plimbe de la telescop pana la LHC.

In timpul celor 10 zile am inteles de ce fizicienii sunt inclinati spre filosofie. Nici nu e de mirare, mai ales la cei care lucreaza in domeniul fizicii nucleare. Trebuie sa lucreze cu o serie de ipoteze, sa vada la ce ar duce daca ar fi asa pentru a putea explica ceea ce exista deja. Paradoxal nu, sa cauti undeva, in domeniul infinitezimalului. Si la ipoteze vechi, ce deschid fiecare ipoteze noi, nicio mirare ca se intalnesc fizica si filosofia.

Dar sa luam un exemplu din viata noastra, fara sa ne gandim la bozomi, fotoni, electroni. De cate ori nu ni s-a intamplat sa ne gandim de ce merge un anumit lucruc asa cum merge el, fie bine sau rau? Daca merge bine, unii inclina sa spuna ca e mana celui de sus, daca merge prost, e coada celui de jos. Si sa mai zica cineva ca omul nu e o fire duala. Omul nu e nici bun, nici rau, e uman. Si cu cat o sa inteleaga lucrul asta mai repede, cu atat mai bine.

Si in categoria asta a umanului intra, in umila mea parere, si treaba asta cu efectul de fluture, aplicata la vietile noastre de furnici. Omul ia decizii de mai multe ori pe zi, incepand de la ce haine sa ia pe el, pana la decizii de genul pe cati ani ia un credit, in ce oras cauta un job. Daca tot am zic de "el" si am vorbit de fotONI, elecrtONI, sa il botezam Ion.

Si peste cativa ani, Ion se va intreba cum de a ajuns sa ii mearga cum ii merge. Exista posibilitatea ca el sa aiba un super-servici si creditul e platit in 10 ani (credit din ala serios pentru casa), ca are si masina, si o femeie cu care sa imparta norocul lui. Dar la fel exista si cealalta extrema: sa nu gaseasca job, sa piarda casa pe care o luase cu credit dar nu a mai avut bani sa o plateasca, drept urmare nu are nici masina, si nici nevasta. Asta ca sa numesc numai cele doua situatii extreme. Bineinteles ca exista si toate combinatiile imaginabile cu variabilele prezentate in aceste doua scenarii. Imi dati dreptate ca daca e sa ne gandim la toate, avem parte de un mic haos? Ei, si acum, schimbati cate o variabila si incercati sa va imaginati efectele ei. Ei, cam asa vad eu efectul de fluture.

Si asta se aplica in multe situatii. Acum unii o sa fie inteles ca eu sunt atee si nu recunosc mana divina ce a fost in joc la aceste situatii. Eu nu spun decat ca exista de foarte multe ori o explicatie cat se poate de simpla si logica (!) la evenimente. Da, eu nu cred. Nu cred ca divinitatea ne ia de mana ca pe un copil de gradinita si ne spune ce avem de facut pentru a ne merge bine, sau din contra, ne ia si ne preda educatoarei rele pentru a ne pedepsi pentru ca nu am fost cuminti. Avem un creier si cu el luam decizii. Acum dupa ce criterii, e la liberea noastra alegere. Si da, aici vine partea unde spun ca eu cred, cred ca uneori simtim imbolduri si impulsuri spre a face sau spune anumite lucruri pe care nu ni le putem explica in prima instanta. Dar astea nu sunt decat alte variabile intr-un mare sistem ale carui origini inca nu le-am descoperit, noi ca oameni nu le-am descoperit.

As vrea numai ca data viitoare cand credeti ca s-a intamplat ceva inexplicabil, ceva fantastic, sa va ganditi putin la efectul de fluture si sa va luati putin timp sa analizati situatia. Inca mai e asa de inexplicabila?

Poate vreau sa strivesc corola de minuni a lumii, dar numai acea falsa, ca in povestea cu Harap-Alb si proba cu cele doua fete de imparat, una adevarata si cealalta numai imaginea ei. Nu uitati ca aveti mereu o regina a albinelor sa va ajute, pentru ca intr-adevar, adevarul este un pic mai intepator.

Wednesday, November 11, 2009

Trenule, bagaj mare!


Acum cativa ani, o prietena buna mi-a spus un lucru fain. (Doar in caz ca va mirati, prietena inca mai exista, si inca e prietena buna; numai timpul e trecut, nimic altceva.)

Se intampla sa fie o vreme cand aveam multe pe cap, gen decizii, probleme. Ce mai, intr-un cuvant erau "griji". Si erau cele mai mari fiindca erau ale mele. Si vazandu-ma asa abatuta, m-a luat cu ea la gara, cand trebuia sa isi ia bilet pentru un drum ce urma sa il faca. Eu am vrut sa intru, dar ea m-a oprit spunandu-mi:
- Nu intri cu mine, stai aici afara, te pui pe banca si astepti pana vine primul tren. Apoi incepi sa te gandesti la tot ce te apasa si "urci" acele lucruri in tren. Si cand pleaca trenul, sa le lasi si pe ele sa plece cu el.

Zis, si urmat, ca de facut nu prea poate fi vorba. Pentru ca stiti si voi, teoria ca teoria, dar practica ne-omoara, tova... , prieteni!

Dar in timp am mai facut lucrul asta. Principiul e simplu: devii constient de ce se intampla cu tine si triezi cele bune de cele rele si cele rele se duc pe apa Sambet... pardon, pe sinele ferate.

Stiu, nu e simplu, dar e un prim pas. Si stiti care e partea faina? Exista asa de multe trenuri si sunt asa de incapatoare...!!!

P.S. Va intrebati ce s-a intamplat cu "grijile" mele? Simplu, s-au transformat, acum am altele.

Monday, November 9, 2009

People

People are fascinating. All you have to do in order to see this is to sit down and watch them. See how they behave and hear what they say.

People are contradictorial. They can lecture you for hours on how you should have done or handled things. But they don't do it themselves when they should.

People are surprising. They behave in the most unexpected way when you least expect it. And sometimes it's the contrary of what you had been expecting.

People are deceiving. After having spent some time with them, you have a certain image about them. Then suddenly everything changes 180°.

People are mind readers. Sometimes one look is enough to understand what the other one is thinking about. Looks tell more than a thousand words.

People are dreamers. Some of them are living in fantasies. Even though they know that fantasies never meet the real life, they try to do this.

People walk on the edge. They like taking chances and doing things about which they don't know how they will turn out. Maybe they just need the extra kick.

People are changing. They face new events and situations from one day to another. These are the things that create all the curves and edges of one's character.

People are defensive. They build up walls around them to defend themselves from intruders. What if the intruder is from within?

People are actors. They disguise their feelings and thoughts and sometimes behave like bafoons. But there is always someone who is allowed to take a look inside them.

People are people. People are unique. One lifetime is not enough to figure them out. But why even try? This is what lets life shine in so many bright colours. A small stain of colour in the infinte blackness of the Universe. And each of us is a part of it. Isn't that an encouraging thought?

Music!!!

Sunday, March 22, 2009

Absolution - Muse

Mi s-a sugerat azi dimineata cantecul asta si mi s-a lipit de "creieri". Ceea ce nu poate decat sa ma bucure.

Tuesday, March 17, 2009

O furnica duce-n spate...un univers si jumatate


Am fost la muzeul tehnic de aici din Bergen, care, intr-un mod foarte original se numeste "VilVite"("vreau sa stiu"). Offtopic: Mascota se numeste VilMer("vreau mai mult").
Dar sa revenim. Muzeul acesta e ceva foarte interesant, poti experimenta pe pielea ta lucruri de genul atractia gravitationala pe o bicicleta bine fixata care se invarte in jurul unei axe si tu trebuie sa invingi gravitatia dandu-te peste cap cu bicicleta cu tot.

Dar ceea ce m-a impresionat si mai mult a fost un microscop, care, atunci cand m-am uitat prin el, nu vedeam decat o multime de pixeli. Am mai dat zoom out si dupa putin timp am vazut ca se contura o mana, si mai departe era desenata o persoana, pe urma am parasit casa in care se afla persoana, apoi Bergen, Norvegia... si inainte sa ma dezmeticesc bine, ajunsesem in Univers.

Asta este unul din acele lucruri mici, care sunt atat de evidente, incat nimeni nu se mai gandeste la ele. Toata lumea stie ca Pamantul este numai una din mai multe planete, ca Universul este nemarginit... dar cat de nemarginit este nemarginit? Si cat de mari suntem noi comparati cu nemarginirea asta?

Unii ar spune: suntem foarte mari. Acesti oameni sunt de obicei cei care se cred indreptatiti sa porneasca razboaie, sa devina dictatori pentru ca se cred ceva mai bun decat ceilalti. Dar cand stai si te gandesti, si faci alt zoom out "reusit" a la Matrix, iti dai seama ca pana si acul de gamalie prin care poate sa treaca proverbiala camila este mai mare decat tine. Vorba celor de la Lacrimosa, "Ich, Mensch, betrete diese Erde, eine Kugel, auf dieser steht ein jeder auf der Spitze" ("eu, om, pasesc pe ascest pamant, o bila, pe care fiecare se afla pe varf"). Cred ca numai in momentul in care nu pierzi acest "detaliu" din ochi, si anume ca nu esti tu buricul pamantului, ca nu se invarte totul in jurul tau si nici nu o sa se opreasca totul cand nu o sa mai fii, poti reusi multe lucruri: ai intelege ca nu ai dreptul sa decizi decat cu privire la viata ta proprie si personala, ca si ceilalti sunt ca tine, adica la fel de liberi; si am scapa si de lucruri care nu servesc decat propriului nostru ego, nefacand un mare serviciu oricui altcuiva.

Ne-am dea seama ca suntem ca niste furnici. Acum nu va ganditi automat la marimea unei furnici, ca reduc omul la ceva mic si neinsemnat. Uitati pentru un moment jumatatea goala a paharului, care e umpluta de fapt cu aer, care de altfel e necesar respiratiei si vietii, ci ganditi-va la cate face o furnica, ganditi-va numai la constructiile lor impresionante. Si, comparat cu infinitul universului, chiar ne-am vedea ca niste furnici de mari, poate chiar mai mici, comparand scala Pamant:Om la Univers:Pamant.

Si totusi, suntem niste furnici asa de norocoase. Pentru ca ne aflam acum si aici. Ganditi-va pentru o secunda, dar ganditi-va cu adevarat, cum ar fi, daca nu ati fi existat niciodata? Sau daca de la o secunda la alta ati muri? De ce v-ar fi dor cel mai mult? Mirosul unei magnolii primavara? Mirosul pe care il aveau toate lucrurile pe care le spala mama si voi va bagati nasul in dulap ca sa-l simtiti? Parfumul persoanei pe care ati sarutat-o prima data? Gustul mancarii preferate? Sirul de amintiri pe care le-ati adunat si pentru care nu s-a descoperit inca unitate de masura care sa-i corespunda, daca ar fi sa-l stocati pe un suport extern, pana si toti terrabytes-ii lumii fiind prea mici pentru a inregistra cu atata claritate imaginea, sunetul si mirosul lor?

Si acum urmeaza partea si mai fantastica: nimeni din inaintasii vostri nu a murit, inainte sa va nasteti voi. Suna paradoxal, dar asa este aici, in lumea capsunilor sarate. Atunci cand s-au nascut inaintasii nostri, s-a nascut si o parte din noi odata cu ei. E un gand cam infiorator sa-ti dai seama, ca daca la un moment dat, intr-o fractiune de secunda, UNUL din ei ar fi facut altceva de cat a facut sau ar fi luat alta decizie decat a luat, ca sa nu mai vorbim de ipoteza in care ar fi murit mai devreme decat a murit cu adevarat, nu am mai fi existat noi. Asta este un alt gand care te face sa te simti si mai furnica. Dar si in acelasi timp, al naibii de norocos. Pentru ca, cine ar vrea sa piarda totul ce a trait pana acum?

Suntem niste furnici ale naibii de norocoase.

Sunday, February 1, 2009

Firul rosu


Exista ceva, ce ne leaga de anumiti oameni. De multe ori spunem ca nu putem descrie acel lucru. Dar daca stam destul de mult si ne gandim la acel lucru, il putem descrie.
Cu totii cunoastem oameni care ne sunt foarte dragi, cu care am dori sa petrecem cat mai mult timp. Dar din motive cat se poate de obiective (distanta de exemplu, fie ea masurata in km. sau distanta dintre lumea noastra, adesea fiind descrisa ca potrivnica, si lumea cealalta, pe care ne place sa ne-o imaginam mai buna), acest lucru nu este (mereu) posibil.

A sosit momentul adevarului: pentru mine oamenii sunt foarte importanti. Sunt izvor nesecat de inspiratie si putere. Acum o sa spuneti ca vad lumea cu ochelarii roz. Nici pe departe. Nu-mi place rozul. Sunt foarte constienta de faptul ca oamenii sunt in marea lor majoritate oportunisti, fatzarnici. Dar vorba aceea: "Alte masti, aceleasi fete,/ Alte guri, aceeasi gama,/ Amagit atat de-adese,/ Nu spera si nu ai teama". Sau daca nu va place repertoriul national, citez din cel international: "Hoping for the best, but expecting the worst". (Hmm, oare chiar isi doreste cineva sa fie vesnic tanar?!) Ideea e ca oamenii te invata multe. Daca vrei sa afli mai multe despre comportamentul lor, nu trebuie decat sa te pui in mijlocul lor si sa-i observi, si o sa inveti poate la fel de multe ca citind ceva uscat cu privire la psihicul uman. (Si asta e ceva necesar, dar nu suficient.) De aceea spun ca oamenii sunt ceva fantaszticus, pentru ca te invata o multime de lucruri.

Dupa cum spune si Jostein Gaarder (autorul cartii "Lumea Sofiei"), pe masura ce ne maturizam, pierdem din curiozitatea copilului, incepem sa luam lumea de buna, nu ne mai punem intrebari legat de nimic. O priveliste destul de trista, daca ma intrebati pe mine. De aceea am ales sa nu ma mai astept la nimic, sa analizez ceea ce vad. Asta nu inseamna ca de fiecare data cand constat ceva mai iesit din comun, se opreste lumea din miscarea ei de revolutie.

Dar sa nu devenim pesimisti, exista si oameni care te fac sa zambesti chiar daca nu sunt langa tine in fiecare zi, oameni pentru care ai alerga o data in jurul Ecuatorului si de la un Pol la celalalt si inapoi si tot nu ai avea impresia ca ai facut un efort prea mare.

Cand simt ca pur si simplu ma copleseste acea dorinta de a inconjura lumea, inchid ochii si imi imaginez ca ma transform intr-un Road Runner ce fuge cat il tin picioarele (a goodrun_ner, by the way) si ajung la acele persoane. Numai ca ceea ce ramane in urma mea nu e praful, ci un fir ce ne uneste. Si ca intr-un cadru de Matrix un pic mai neureusit, "camera" mea face un zoom-out si ceea ce ramane e o retea de fire rosii. Si cand mi se face dor, nu trebuie decat sa trag de firul rosu, pentru ca cineva raspunde.

Firul tau ce culoare are?