O vorba veche spune ca "Pauze lungi si dese, cheia marilor succese!". Dar cum eu nu pot fi de acord cu asta in totalitate, m-am decis sa iau numai o pauza lunga. Si sa revin cu forte noi.
Ati avut vreodata impresia ca ati imbatranit subit si dintr-o data cu vreo cativa ani deodata? Si asta pentru ca s-a indeplinit ceea ce va doreati de mult, (la inceput va doreati asta pentru ca o spuneau parintii neincetat si pe urma ati descoperit ca asa sunteti), si anume sa intelegeti, cum a spus-o Faust: Ceea ce tine Pamantul legat, adanc inlauntrul sau? Adica sa intelegeti de ce sunt lucrurile sunt asa cum sunt, de ce unii oameni sunt cum sunt si altii altfel.
Inainte sa ziceti ca am luatul pe drumul psihologiei de balta, ganditi-va. V-ati luat vreodata timpul sa intelegeti lucrurile cu adevarat? De ce e bunica asa buna? De ce e mama asa de nervoasa? De ce ma inteleg bine cu fratele meu si cu copilul vecinului nu vreau sa am nimic de-a face?
Si pentru ca ati vrut sa intelegeti asta, ati lucrat mai mult sau mai putin direct in directia asta. Si, intr-o dimineata, dupa ani, va treziti si dintr-o data si aveti impresia ca v-au cazut ca solzi de peste de pe ochi, ca puzzle-ul din fata voastra tocmai si-a gasit ultima piesa si imaginea e completa.
Ei, idealistii si iubitorii de literatura romantica ar zice: "Ce mumos!" Numai ca pentru mine aici incepe chestia interesanta. Pentru ca, orice descoperire nu e decat un nou inceput.
M-am gandit mult in ultima vreme la ce inseamna de fapt "sa fii mare", "sa fii adult". Nu stiu cum sunt altii, dar eu, cand ma gandesc la tineretea mea - care din fericire nu a trecut de un amar chiar asa de mare de timp - ma ia asa un pic un sentiment solemn, seriozitate si respect de gandul asta. In mintea mea, si cred ca in mintea multora, exista o serie de lucruri pe care trebuie sa le intruneasca o persoana astfel incat sa se spuna despre ea ca este matura.
Numai ca, aici este hiba. In ultima vreme am simtit o mare revolta in mine si un sentiment de nedreptate, pentru ca noua (generatia n) ni se cere (de catre generatia n-1 si n-2) sa fim cu capul pe umeri, responsabili, sa nu mergem prin viata ca gansca prin apa fara sa se "lipeasca" ceva de noi, sa nu trebuiasca omul sa ne spuna ceva de o mie de ori pana sa intelegem. Numai ca am constatat cu mare surprindere ca fix ei sunt cei care nu prea se tin de treaba asta. Uneori trebuie sa le spunem de 1001 de ori pana pricep niste lucruri (si aici nu ma refer de detalii tehnice sau informatice) simple, uita de la mana pan'-la gura. Si in cele mai multe cazuri se dovedeste ca unii inteleg prin a fi matur, posibilitatea sa faca totul ce nu au avut voie sa faca cand erau "mici".
Ati avut vreodata impresia ca ati imbatranit subit si dintr-o data cu vreo cativa ani deodata? Si asta pentru ca s-a indeplinit ceea ce va doreati de mult, (la inceput va doreati asta pentru ca o spuneau parintii neincetat si pe urma ati descoperit ca asa sunteti), si anume sa intelegeti, cum a spus-o Faust: Ceea ce tine Pamantul legat, adanc inlauntrul sau? Adica sa intelegeti de ce sunt lucrurile sunt asa cum sunt, de ce unii oameni sunt cum sunt si altii altfel.
Inainte sa ziceti ca am luatul pe drumul psihologiei de balta, ganditi-va. V-ati luat vreodata timpul sa intelegeti lucrurile cu adevarat? De ce e bunica asa buna? De ce e mama asa de nervoasa? De ce ma inteleg bine cu fratele meu si cu copilul vecinului nu vreau sa am nimic de-a face?
Si pentru ca ati vrut sa intelegeti asta, ati lucrat mai mult sau mai putin direct in directia asta. Si, intr-o dimineata, dupa ani, va treziti si dintr-o data si aveti impresia ca v-au cazut ca solzi de peste de pe ochi, ca puzzle-ul din fata voastra tocmai si-a gasit ultima piesa si imaginea e completa.
Ei, idealistii si iubitorii de literatura romantica ar zice: "Ce mumos!" Numai ca pentru mine aici incepe chestia interesanta. Pentru ca, orice descoperire nu e decat un nou inceput.
M-am gandit mult in ultima vreme la ce inseamna de fapt "sa fii mare", "sa fii adult". Nu stiu cum sunt altii, dar eu, cand ma gandesc la tineretea mea - care din fericire nu a trecut de un amar chiar asa de mare de timp - ma ia asa un pic un sentiment solemn, seriozitate si respect de gandul asta. In mintea mea, si cred ca in mintea multora, exista o serie de lucruri pe care trebuie sa le intruneasca o persoana astfel incat sa se spuna despre ea ca este matura.
Numai ca, aici este hiba. In ultima vreme am simtit o mare revolta in mine si un sentiment de nedreptate, pentru ca noua (generatia n) ni se cere (de catre generatia n-1 si n-2) sa fim cu capul pe umeri, responsabili, sa nu mergem prin viata ca gansca prin apa fara sa se "lipeasca" ceva de noi, sa nu trebuiasca omul sa ne spuna ceva de o mie de ori pana sa intelegem. Numai ca am constatat cu mare surprindere ca fix ei sunt cei care nu prea se tin de treaba asta. Uneori trebuie sa le spunem de 1001 de ori pana pricep niste lucruri (si aici nu ma refer de detalii tehnice sau informatice) simple, uita de la mana pan'-la gura. Si in cele mai multe cazuri se dovedeste ca unii inteleg prin a fi matur, posibilitatea sa faca totul ce nu au avut voie sa faca cand erau "mici".
Asa ca am decis sa fac o mica revolta pasnica. Important e sa definesc pentru mine ceea ce este important. Si am ajuns la o concluzie pe cat de simpla, pe atat de complicata: sa ma tin de ceea ce imi doream de la cei mari cand eram mica (sa fie sinceri cu mine, sa nu ma pacaleasca, sa nu vorbeasca urat unul cu celalalt, sa nu se certe - numai ca lucrurile astea sa le aplic la mine), sa nu trec indiferenta pe langa ceea si cei care trec pe langa mine. Un principiu foarte simplu e "Ceea tie nu-ti place, altuia nu face".
Ma apuca dracii cand vad pe cate unii care se eschiveaza si isi gasesc niste scuze puerile pentru lispa lor de hotarare, de interes, de respect fata de celalalt si ceilalti, de respect fata de unele granite nevazute...
Nu devii matur mergand pe strada cu un bat infipt in posterior si imbracand deodata haine de firma si mai stiu eu ce alte conventii pe care societatea noastra le asociaza cu maturitatea.
E al naibii de greu sa treci gandurile si dorintele de copil prin sita formata de valorile si principiile de om matur si la urma sa poti trai respectandu-le.
Nu vreau sa spun ca toti "oamenii mari" sunt niste haotici si habar-nisti, dar ca nu trebuie sa ne sperie cei care sunt asa. Ca si majoritatea celorlalte lucruri, si precum spunea si Captain Planet, eroul copilariei mele - desi eu eram in echipa railor cand ne jucam de-a Captain Planet in curtea scolii si saibele de suruburi foarte mari, de nici nu stiu unde le gasisem, erau inelele cu puteri - "The power is in your hands!"
Ma apuca dracii cand vad pe cate unii care se eschiveaza si isi gasesc niste scuze puerile pentru lispa lor de hotarare, de interes, de respect fata de celalalt si ceilalti, de respect fata de unele granite nevazute...
Nu devii matur mergand pe strada cu un bat infipt in posterior si imbracand deodata haine de firma si mai stiu eu ce alte conventii pe care societatea noastra le asociaza cu maturitatea.
E al naibii de greu sa treci gandurile si dorintele de copil prin sita formata de valorile si principiile de om matur si la urma sa poti trai respectandu-le.
Nu vreau sa spun ca toti "oamenii mari" sunt niste haotici si habar-nisti, dar ca nu trebuie sa ne sperie cei care sunt asa. Ca si majoritatea celorlalte lucruri, si precum spunea si Captain Planet, eroul copilariei mele - desi eu eram in echipa railor cand ne jucam de-a Captain Planet in curtea scolii si saibele de suruburi foarte mari, de nici nu stiu unde le gasisem, erau inelele cu puteri - "The power is in your hands!"
